Pelerin în Moldova după 40 de ani

                 Pe la mijloc de septembrie anul în desfășurare am pornit împreună cu grupul nostru de pelerinaj în Moldova, să vizităm județele Bistrița, Suceava, Neamț și Mureș. Am vizitat nouă mănăstiri și mai multe obiective turistice. Unica dată când mai fusesem în Moldova a fost în anul 1981, eram atunci o copilă absolventă de gimnaziu, emoționată că voi începe viața de licean. Cu un buletin nou nouț am pornit într-o tabără școlară în orașul Târgu Neamț pentru două săptămâni. Am vizitat atunci câteva mănăstiri și câteva obiective turistice, pe care le-am văzut cu ochi de copil și fiind în plină epocă comuistă, atee, ni s-a spus foarte puțin despre biserici, accentul s-a pus la Mănăstirea Neamț pe tipografia de acolo, la Mănăstirea Agapia pe pictura lui Nicolae Grigorescu. La Muzeul Alexandru Vlahuță nu a fost lăsată să ne vorbească călugărița ci ne-a vorbit un profesor de literatură. Nimeni nu a spus nici un cuvânt despre viața de sine din mănăstirile Agapia și Văratec, despre căsuțele mici, cochete din jurul mănăstirilor ce erau un sat mănăstiresc.

 

                 La Cetatea Neamțului erau atunci doar niște ruine, asa cum vezi la Cetatea de la Șiria sau cea de la Lipova. Copil fiind dealul pe care era cetatea a fost urcat ușor așa că pur și simplu am uitat de el. Am fost mai mult decât impresionată de toată reconstrucția de acolo, de maniera în care s-au mobilat încăperile recreate. Vizita mi-a amintit de vizita la cetatea din Lorca, Spania care ne-a impresionat foarte plăcut in anul 2009 când am fost într-un concediu acolo. Am concluzionat că acum Cetatea Neamțului este mai deosebită decât cetatea spaniolă. Dacă vor face și o telecabină gondolă care să urce mai ușor spre cetate, așa cum este la Cetatea Devei, cred că v-a deveni unul dintre cele mai deosebite obiective turistice din Moldova.

                 Ardeleanca din mine deși am încercat permanent să nu dau curs ideilor preconcepute și prejudecăților eram totuși foarte mândră de cât de gospodari suntem noi ardelenii, de faptul că conviețuirea aici a mai multor naționalități a făcut să ne amestecăm nu doar limba prin regionalismele luate din germană sau maghiară ci și bucătăria, ne-a făcut mai toleranți. Ei bine aceste zile petrecute in nordul Moldovei m-a făcut să realizez că in acești ultimi treizeci de ani moldovenii au evoluat mai frumos decât noi bănățenii și ardelenii. Nu au autostrada moldovenii dar drumurile lor sunt mult mai bine întreținute decât cele din Transilvania, nu am văzut nici gropi și nici nu am tremurat în autocar scuturați de niște petice asfaltice prost executate așa cum se întâmplă la noi în vest. Nu am vazut deloc gunoaie împraștiate pe hectare întregi pe malul fiecărui râu ca la noi în Ardeal, nici la marginile localităților și nici pe străzi, nu măști aruncate pe jos peste tot deși în magazine sau hotelurile unde ne-am cazat tot personalul aveau măștile corect pe față. 

                La comercianții din preajma mănăstirilor se găseau și obiecte frumoase, autentice nu doar kitchuri chinezești, comercianții nu erau deloc agresivi. Pe drumul de urcare spre Cetatea Neamțului o taraba comercializa obiecte făcute de persoane cu dizabilități lumânări parfumate cu versuri din poezii românești și în forme ce amintesc de cetate, tricouri cu mesaje haioase și tot felul de alte obiecte.

               Prin localitățile prin care am trecut am văzut case cochete, cu multe flori, curți și grădini foarte îngrijite, chiparoși, mulți pomi fructiferi încărcați de rod. Câmpurile erau lucrate, am trecut pe lângă multe livezi pe șpalier cu pomi încărcați de rod. Nicăeri nu s-au văzut gunoaie abandonate pe câmp sau la marginea drumului. Cineva din grupul nostru întreba la un moment dat dacă în Moldova nu sunt rromi?! Pentru că în drumurile noastre nu am întâlnit palate ostentative, cu turnulețe gen pagode chinezești și ornamente de tablă zincată ostentative și de prost gust. Am văzut femei în port tradițional rrom în fața unei case unde erau expuse spre vânzare oale, căldări și alte obiecte de gătit din tuci și duraluminiu, casa era nouă dar cochetă și nu se distingea de cele din jurul ei prin nimic care să frapeze, nimic ostentativ, nimic de prost gust, de dimensiuni asemanatoare cu tot ceea ce se vedea în localitate, dacă femeia nu era în port tradițional nu aș fi realizat că sunt rromi.

                Am văzut că se lucrează peste tot pentru extinderea mănăstirilor dar și pentru protejarea acestora, la Mănăstirea Humor pe lânga vechea biserică există și una nouă, de dimensiuni monumentale, foarte frumoasă, în stilul românesc, moldovenesc. La Văratec biserca unde este mormântul Veronicăi Micle a lui Eminescu se lucra la exterior, în curtea mănăstirii aceași mare de flori pe care o ține-am minte din copilărie dar în forme moderne, cu zeci de specii de flori, mulți copaci ornamentali magnolii, chiparoși, brazi. În curtea  Mănăstirii Bistrița erau săpături, semn că se lucrează și acolo dar nu s-a stricat frumusețea locului și nici a curții interioare zidurilor de piatră înalte și groase ce dau aspectul de cetate.

                   În concluzie a fost un pelerinaj de neuitat care ne-a dat mai multe lecții decât credeam, care ne-a dovedit că nu mai suntem noi bănățenii și ardelenii fruntea cum ne place nouă să ne împăunăm în orgoliul nostru. Se pare că moldovenii au știut , au putut, au dorința de a aduce acasă ceea ce văd bun și frumos prin țările în care ajung să lucreze în timp ce noi cu autosuficiență rămânem de căruță cum se zice.

                O conștiință împăcată și pace în suflet vă doresc tuturor.

                                                                                               K'melia