Astăzi de ziua în care biserica ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Apostol întâiul Mucenic și arhidiacon Ștefan, biserica catolică l-a prăznuit ieri, gândul îmi zboară la familia mea de origine și la sărbătoriții din familia mea. Bunica mea maternă OLGA ȘTEFANIA a fost mezina familiei sale, a avut încă două surori mai mari care ambele au emigrat în perioada interbelică în SUA, Olga era îndrăgostită atunci de cel care a devenit primul ei soț și a refuzat să își însoțească surorile. După plecarea surorilor se căsătorește cu Brasovsky Nicolae, Niki , vor avea împreună o fiică Teodora, Dory născută la 5 mai 1923 dar căsnicia nu v-a dura, în familie s-a spus că meseria lui Niki, aceea de muzicant, a fost cauza. După o vreme Olga se recăsătorește cu Rudolf Orzen care era îndăgostit de Olga încă înainte ca ea să se căsătorească cu Niki.Venind criza economică din perioada 1929-1933 peste Reșița cei doi tineri se pornesc spre capitală în căutarea unui serviciu, ajung la Brăila unde vor locui 16 ani și unde se vor naște cei patru copii ai cuplului: Olga, Oly în 17 iulie 1931, Robert Maximilian, Roby în 14 august 1936, Hani-Lore în 28 ianuarie 1942 și Wolfgang Horst în 14 mai 1943. Rudy v-a construi o casă din cărămidă arsă în Brăilița, astăzi cartier al municipiului Brăila pentru că Olga după ce face malarie nu mai poate locui în case din chirpici, așa îi recomandă medicul. Fotografia de mai sus este făcută la Foto Regal din Brăila în acei 16 ani cât au locuit acolo. La sfârșitul războiului Rudy v-a fi luat de ruși în Rusia, pe Olga nu o vor deporta din cauza copiilor prea mici deși, povestea bunica, că în prima fază au vrut să o ia și pe ea, au încercat să o facă să lase copii mai mărișori în țară dar cum ei nu aveau în Brăila nici un fel de rude copii se agață de fustele mamei lor iar soldatul sovietic trage o înjurătură spunându-i celui român să lase femeia, soldatul român nu a îndrăznit să facă decât ceea ce i se ordona de cel sovietic, spunea bunica. Rămasă singură Olga revine în Reșița unde trăia încă mama ei rămasă văduvă. În drumul de întoarcere spre casă, spre Reșița bunica împreună cu copii vor poposi o vreme în preajma Brașovului, vor fi găzduiți de cea mai avută familie de sași din localitate, aceștia destul de bătrâni nu aveau copii și au vrut să îl înfieze pe cel mic dar bunica refuză să renunțe la copil. Revenită în Reșița se va angaja la fabrica de confecții și va lucra acasă croitorie, cele două surori vor trimite fiecare lunar câte un pachet de mai multe kilograme din SUA cu bomboane, ciocolată, cafea, conserve, haine, ciorapi de damă și metraj. Povestea bunica că surorile ei îi scri-au că au achitat ca pachetul să îi fie adus acasă, deasupra puneau un pachețel mai mic cu atenții pentru vameși. Cu toate astea niciodată pachetele nu i-au fost aduse acasă, au fost situații în care a trebuit să vină până în Timișoara după pachete. Din aceste pachete au cunoscut copii bunicii ciocolata, bomboanele și chiar cafeaua și datorită acestor mătuși pe care nu le-au întâlnit niciodată ei nu au cunoscut foamea chiar dacă erau mai mulți frați și tatăl lor a fost deportat în Siberia cinci ani deși povestea mama că în acei ani alți copii care aveau ambii părinți acasă au știut ce este foamea. Povestea mama mea că fratele ei Roby avea un bun prieten crescut doar de o bunică, erau extrem de săraci iar Olga știa asta așa că de fiecare dată când Roby venea cu prietenul lui acasă la ei bunica mea îi făcea o felie mare de pâine cu unsoare băiatului să mănânce. Bunicul s-a întors din Siberia când mama mea, micuța Lore era deja elevă de școală primară. Venind acasă de la școală în fața bucătăriei surorii ei cea mare, Dory era un bărbat necunoscut care i s-a adresat pe nume și ea se întreba de unde știe străinul ăsta cum mă cheamă pe mine?! Lore a cerut voie surorii ei să meargă la o prietenă, a fost refuzată și nu a înțeles de ce ? Nu se mai întâmplase.
Mama mea povestește că după ce s-a întors acasă bunicul în familia lor s-a tăiat porc înainte de Crăciun în vreo doi ani, bunica a renunțat la serviciul de noapte și a lucrat doar croitorie de acasă. Când mama mea a vrut să continue școala, să facă liceul bunica i-a spus că va trebui să gătească pentru toată familia după școală, ea nu putea să lucreze cu materialul clientei la cusut în paralel cu gătitul la lampa de petrol. Îmi povestea tot mama că bunica făcea migrene crunte după ce călca hainele cu călcătoarele cu cărbune și imediat după ce au apărut călcătoarele electrice bunica și-a cumpărat unul. Bunica mea maternă a fost o femeie simplă, cu patru clase făcute în limba maghiară înainte de 1918, când Reșița era parte a Imperiului Austroungar, sub administrație maghiară. Când a început școala bunica nu vorbea maghiara, nu pot să înțeleg cum a terminat acele patru clase. După aceste patru clase bunica a intrat ucenică la o modistă, evreică bătrână care vorbea româna, maghiara și germana acolo a învățat bunica limba maghiară și a înțeles ce a repetat papagalicește la școală. Românește a învățat în cei 16 ani cît a locuit în Brăila dar la bătrânețe când am cunoscut-o eu citea în română, maghiară și germană. A fost o croitoreasă foarte bună, am purtat cu deosebită mândrie hainele pe care ni le cosea, unele refăcute din haine vechi dar știa să le facă să fie foarte frumoase, oricum deosebite față de confecțiile din comerț care erau ca o uniformă. Când mama mea era copil bunica dădea ultima rochie clientei în dimineața zilei de Crăciun și de Paști, de la bunica clienta pleca la biserică. Bunica după ce toată noaptea a cusut se punea să gătească, punea masa și ea se ducea să se culce, era prea obosită ca să poată mânca. Cu toate acestea în Vinerea Mare bunica nu cosea dar oricât de credincioasă era nu își putea permite cu cinci copii să stea să nu lucreze nimic în această zi. În ziua de Vinerea Mare bunica mea maternă cocea cornulețe și pișcoturi pentru prăjiturile de Paști, avea ea o poveste pentru liniștea propriei conștiințe, povestea că Iisus urcând Golgota a alunecat într-un loc unde o femeie a aruncat apa de la spălat și ar fi zis: blestamată fie femeia care spală vinerea! Mai sus pe Golgota a simtit miros de pâine coaptă și ar fi zis: binecuvântată fie femeia care coace vinerea! Bunicul Rudy avea șapte clase, făcute tot în limba maghiară, copii bunicilor mei nu au învățat limba maghiară nici unul pentru că bunici vorbeau maghiara doar când se certau, ca să nu îi înțeleagă copii. Bunicul a fost un bun meseriaș și pe când mama mea era elevă de liceu bunicul a ajuns un fel de funcționar ce lucra în proiectare, proiectarea instalațiilor de apă, a fost o mare mândrie a bunicului că a ajuns să își câștige pâinea cu creionul și nu cu ciocanul dar mândria aceasta a costat-o pe mama bursa din facultate, din cauza că bunicul era "funcționar" ea nu a primit decât o bursă de merit de 50 de lei pentru că avea o medie de peste 9 dar neprimind bursă nu a primit în primii ani de studenție nici cămin și a locuit în gazdă la Cluj Napoca unde a făcut facultatea. Dar pentru că în viață în tot răul este și ceva bun în primii ani mama a stat în gazdă la o femeie bătrână de etnie maghiară, s-a împrietenit cu fiica acesteia care nu mai locuia cu mama sa fiind căsătorită, împreună cu această prietenă a frecventat opereta maghiară din Cluj și chiar dacă nu a învățat limba maghiară a găsit muzicalitatea limbii, și-a învins repulsia față de această limbă, repulsie dată de certurile bunicilor.
Bunica mea Olga Ștefania a fost o femeie cu un caracter foarte puternic, frumoasă și determinată, harnică care a știut să își conducă familia ăn așa fel ăncât copii ei nu au cunoscut foamea, întreaga viață și-a ajutat copii și nepoții.
O conștiință împăcatăși pace în suflet vă doresc tuturor
K'melia
Foarte frumoasa descriere Cami. Dumnezeu sa - i odihnească în pace!
RăspundețiȘtergere